Caravana “Dăruieste timp, donează sânge” vine din nou în Sun Plaza, pe 09, 10 şi 11 Octombrie!

Dragii mei, revin cu un mesaj putin altfel, dar care pe mine, ca om, ca medic, ma intereseaza foarte tare! Sper ca si voi veti fi receptivi!

Zeci de bucureşteni sunt aşteptaţi la intrarea principală a Sun Plaza Shopping Center să doneze sânge în cadrul campaniei organizate de către Sun Plaza şi Asociaţia React, cu sprijinul Centrului de Transfuzie Bucureşti şi Regina Maria. Acţiunea se desfaşoară în perioada 09 – 11 octombrie 2015, intre orele 09:00 - 13:00.
Din cauza crizei actuale din spitale, în ceea ce priveşte cantitatea de sânge, prea puţini oameni primesc sângele de care au nevoie. Uneori, în cazul unei intervenţii chirurgicale, pacientul alege să-si autodoneze sânge. Deseori, cei care donează  sunt rude sau prieteni ai pacientului.




Sângele donat cu aceasta ocazie va fi folosit pentru salvarea pacienţilor supuşi unor intervenţii chirurgicale sau pentru cei care au nevoie de transfuzii de sânge.
Pe parcursul celor trei zile ale campaniei „Dăruieşte timp, donează sânge” vor putea dona simultan cate doua persoane la fiecare 30 de minute în unitatea mobilă şi alte două persoane în spaţiul amenajat în policlinica  Regina Maria. Recoltarea de sânge va fi realizată de personal specializat, medici şi asistente de la Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti, in condiţii de siguranţă şi folosind instrumente de unică folosinţă. La fiecare donare se vor recolta aproximativ 450 de ml de sânge, care vor fi ulterior utilizaţi in spitalele din Bucureşti pentru pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale sau pentru cei care au nevoie de transfuzii de sânge.
La finalul procesului, Sun Plaza va pune  la dispozitie donatorilor si o zona special amenajata, pentru a se reface, langa unitatea mobila amplasata pe esplanada Sun Plaza de la intrarea principala, din Soseaua Oltenitei.
Înainte de a dona, celor interesaţi li se recomandă consumarea unui mic dejun normal cu legume şi fructe, fără multe proteine şi grăsimi.




Este dovedit faptul că donarea de sânge, pe langă principalul beneficiu de a salva vieţile omeneşti, contribuie şi la îmbunătăţirea sănătatii donatorului. În urma donării, sângele este împrospătat, imunitatea organismului creşte, iar riscurile de paralizie şi de accident vascular se reduc cu aproximativ 30%.

Campania „Dăruieşte timp, donează sânge" face parte din strategia de CSR a Sun Plaza Shopping Center şi se adresează tuturor bucureştenilor interesaţi să contribuie printr-un gest umanitar la salvarea vieţilor omeneşti.

Mai multe despre condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a dona, dar şi despre beneficiile donatorilor, gasiti pe www.sun-plaza.ro şi www.facebook.com/Sun.Plaza.Shopping.Center si pe www.pentruviata.com.

Daca si voi va puteti alatura campaniei sunteti asteptati!

KISSES!




CONVERSATION

2 comentarii:

  1. o campanie folositoare, mie mi-e cam teama de asta, nu prea suport sangele, dar o sa-mi fac curaj!

    RăspundețiȘtergere