Tu ce faci anul acesta de 1 mai? Ce-ar fi să faci o călătorie cu adevărat memorabilă chiar în țara noastră, într-unul dintre cele mai chic hoteluri, construit în 1911? În urmă cu exact 10 ani, în 2013, se redeschidea pentru public Hotelul Palace, aflat în inima parcului balnear din stațiunea Băile Govora, complet renovat după o existență tumultoasă și redat existenței sale strălucitoare.
Creată după un concept urbanistic unic în România, în mijlocul unui parc natural de o frumusețe tulburătoare, o adevărară cură de pădure, stațiunea Băile Govora are efecte binefăcătoare bine documentate asupra aparatului respirator și locomotor, un loc ideal pentru un sejur profilactic pentru imunitate. Acum Parcul Balnear din Govora este cel mai mare parc balnear din
România, cu o suprafață de aprox. 20 ha și alei cu o lungime totală de 5-6 km.
În 1881, guvernul Brătianu pornea constuirea stațiunii, de la zero, în jurul izvoarelor terapetice descoperite în apropierea cătunului Prajila din Vâlcea. În zona amintită nu era altceva decât o vâlcea și un deal superb împădurit. Mai întâi a fost amenajat dealul cu izvoarele, apoi a fost construit pavilionul de tratament și băi și apoi hotelul Palace, pentru a adăposti beneficiarii băilor; de jur împrejur a crescut apoi întreaga stațiune.
Hotelul Palace, acum monument istoric, a fost construit în anul 1911 de arhitectul francez Ernest Doneaud și este un spectacol de arhitectură, o îmbinare inspirată de stiluri, de la rococo, baroc, clasic, renascentist la elemente decorative ale stilului popular românesc. Interiorul a fost decorat cu mobilă de tei, oglinzi din cristal şi candelabre din bronz. Imobilul de şapte niveluri a fost construit pe cilindri metalici, ca şi Arcul de Triumf din București, după o tehnică de ultimă oră în epocă.
Intrând în această impresionantă clădire, ești imediat frapat de blândețea luminii - cu adevărat hotelul este un palat dedicat luminii! Locuind la Palace, fie și numai o zi, este imposibil să nu remarci sentimentul de armonie pe care îl emană arhitectura, spiritul artistic al locului care completează în cel mai fericit mod aspectele terapeutice.
Semnificația simbolică a celor 365 de deschideri ale edificiului (uși, ferestre etc), în număr egal cu zilele anului, se întâlnește cu beneficiile practice și terapeutice ale orientării sale, care permite fiecărei camere să beneficieze de lumină solară directă.
Încă de la început hotelul Palace a scris istorie: a fost primul hotel cu bază proprie de
tratament din România, dar și primul hotel din România dotat cu lifturi de serviciu şi pentru persoane, apă caldă şi aparate de radio, fiind căutat de protipendada bucureşteană, dar şi de cea pariziană. Un hotel similar a fost construit în staţiunea Gstad din Elveţia.
La Palace, fiecare zi e o poveste vindecătoare și în fiecare zi ai o mulțime de lucruri de făcut, fie soare, fie ploaie. Terapiile balneare au la bază ape bromurate și iodate. Ele ameliorează și vindecă afecțiuni din zona ORL precum inflamaţii, rinite alergice, rinite atrofice-ozena, rinosinuzite, faringoamigdalite, laringite, micoze orofaringiene, otite și altele.
În Parcul Balnear Govora, micile alei romantice te conduc printr-o zonă unică de izvoare de ape minerale. Aici ai parte de cea mai mare varietate de ape terapeutice din România: ape sărate iodurate, bromurate, sulfuroase foarte concentrate, ape hipotone, sulfuroase, bicarbonate, sodice, calcice și magneziene.
Acum zece ani, a fost nevoie de aproximativ 4 milioane de euro şi de un proiect de reabilitare pe fonduri europene pentru a reda clădirii monument - istoric nu doar faima şi strălucirea de altădată, ci şi pentru a o ridica la rang de 4 stele, exact la împlinirea unui secol de existenţă. Fondurile europene au fost obţinute prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, dar au contribuit la investiţie şi actualii proprietari.
Baza de tratament a hotelului Palace este dublată acum de o foarte atrăgătoare și cochetă zonă SPA, cu piscine și masaj, unde poți alege răsfățul saunelor și hamanului, ineditul criosaunei sau saunei cu ierburi (herbal spa este singurul sistem de sauna caldă care permite respirația liberă)
Savurează deci cu stil toate acestea în mini-vacanța de 1 mai! Pentru a marca aniversarea, Hotel Palace vine acum o oferă specială pentru perioada 28 – 30 aprilie 2023 și îți propune o adevărată incursiune în stilul parizian Belle Epoque. Vei avea parte de distracție pe ritmuri pariziene cu muzica secolului XIX parizian. Pachetul include: cazare două nopți, mic dejun și cina bufet suedez, acces la SPA și tratamente wellness (bazine hidroterapie - piscina, jacuzzi și terapii gratuite la
sauna umedă, saună cu infraroșu, hammam, kneipp). Seara, cocktail și petreceri!
Detalii pe https://www.bailegovora.ro/index.php/oferte-hotel-palace
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu