Sanohepatic Colesterol PLUS vă urează Paște liniștit!

 

sanohepatic


Ficatul este „uzina” cu foc continuu a organismului, organ vital și complex capabil să îndeplinească peste 500 de funcții. De la sinteza și secreția de bilă, la procesarea și stocarea nutrienților (proteine, lipide, vitamine, minerale), de la metabolizarea produșilor de degradare a globulelor roșii la metabolizarea colesterolului. Din păcate, realizăm cât de importantă este sănătatea ficatului abia atunci când ea este afectată, lucru care impactează întregul organism. Și asta pentru că un ficat care nu mai funcționează așa cum ar trebui, nu mai reușește să prelucreze substanțele nocive care ajung în sânge. Iar în condițiile stilului de viață modern, din care nu lipsesc consumul de cafea și/sau alcool, fumatul, alimentația bogată în E-uri, administrarea de medicamente, stresul și oboseala, ficatul este permanent expus riscurilor de îmbolnăvire.


Având în vedere că urmează perioada Sărbătorilor Pascale, ficatul este totodată și organul care va fi pus la grele încercări, mai ales din cauze alimentare. Și asta deoarece noi, românii, obișnuim să sărbătorim… mâncând. Mult și nu neapărat bine. Ceea ce ulterior ne face să nu ne simțim prea bine. Și pentru că, între funcția ficatului și colesterol există o legătură mai mare decât se credea, atenția la alimentație ar trebui să fie clar mai mare.

Din fericire, spre deosebire de Crăciun, Paștele este o sărbătoare care având avantajul de a avea loc primăvara, în plin sezon al verdețurilor, ne oferă posibilitatea de a consuma o mai mare cantitate din aceste produse. Totuși, ține și de dorința noastră de a include cât mai multe dintre ele la mesele festive ale perioadei. Iată care sunt cele mai bune sfaturi pentru cei care au probleme cu nivelul de colesterol din sânge, dar și pentru cei care nu vor să aibă astfel de probleme:

Limitați consumul de carne grasă, preparați friptura prin frigere sau coacere, nu prin prăjire, și serviți-o alături de generoase salate din verdețuri.

Aveți grijă la consumul de ouă! Amintiți-vă că nu este vorba doar de ouă roșii, ci și de ouă ca ingredient în restul preparatelor tradiționale, cum ar fi drobul, pasca sau cozonacul.

Pentru pască, alegeți mai degrabă brânză de vaci cu un conținut mai redus de grăsimi. Și apropo de brânzeturi, nu exagerați cu acestea la aperitiv. Cașcavalul, parmezanul, brânza Cheddar și telemeaua (mai ales de capră!) sunt foarte bogate în grăsimi.

Consumați înainte de masă câteva nuci pentru că ajută la reducerea nivelului de colesterol și diminuează apetitul.  


sanohepatic


Dacă îți pasă cu adevărat de ficatul tău și vrei să îl protejezi, Sanohepatic Colesterol Plus este de partea ta, ingredientele acestuia susținând funcționarea lui normală prin favorizarea eliminării toxinelor, totodată reducând și starea de oboseală. Conține fitoseroli, colină (o vitamină hidrosolubilă care contribuie la eliminarea substanțelor toxice și a metaboliților inutili acumulați în organism, înlesnind funcțiile ficatului), monacolină (o moleculă naturală extrasă din drojdia de orez roșu, care inhibă producerea de colesterol), acid folic și vitaminele B6 și B12.

Și cum procesul de digestie are și el nevoie de susținere, în general, dar mai ales în perioadele de sărbătoare, un membru nou din „familia Sanohepatic”, Sanohepatic digestie, ajută și el, prin ingredientele sale, la  funcționarea normală a ficatului (colina), a tractului intestinal (anghinarea) și a funcției biliare (curcuma). Pe lângă toate acestea, combinația de extracte de fenicul, mentă și mușețel contribuie la o digestie normală și la evitarea tulburărilor digestive ușoare, cum este senzația de sațietate și distensia abdominală. Pentru un Paște cu adevărat fericit și liniștit!

Pentru mai multe informații, puteți accesa www.sanohepatic.ro. 

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu