Plouă, plouă... dar ce ne pasă nouă? Ei bine, chiar ne pasă, pentru că frigul, umiditatea, ploaia nu sunt tocmai cei mai buni prieteni pentru o femeie și părul ei. Cum reușești să ai un păr ordonat și la modă chiar și pe vreme rea?
Ce faci cu părul pe vreme rece, cețoasă, ploioasă?
Chiar dacă ai umbrelă în dotare, vântul și umezeala încep să îți stilizeze podoaba capilară într-un mod care nu îți convine întotdeauna.
Dacă plouă și ai uitat umbrela, acest lucru nu e chiar de bine! Aspectul „plouat“ e posibil să nu te „coafeze“ prea bine. Dacă ai părul scurt, se usucă repede și, eventual, îl poți restiliza rapid cu puțină spumă sau gel. Însă, nu pentru toate tipurile de păr, lucrurile stau la fel de simplu. Uneori, soluțiile sunt doar de moment.
Așadar, ce e de făcut atunci când ai părul mediu sau lung și meteorologii anunță zile întregi cu ploaie și cu vânt? Cum îți tratezi părul și ce coafură adopți ca să păstrezi un aspect civilizat și chic, în ciuda intemperiilor?
Iată câteva sfaturi de la specialist:
Dacă prognoza anunță ceață deasă și umezeală persistentă, e cazul să uiți de brushing și wavy! Nu de alta, dar e inutil să-ți consumi timpul și nervii.
Și dacă am stabilit că pentru părul scurt o scoatem repede la capăt, ce facem cu părul lung în astfel de condiții? Ei bine, pentru un păr mediu sau lung, cele mai bune soluții sunt cele care presupun părul strâns: sub formă de coc sau de coadă de cal.
Apropo, știai că balerinele își fac cocuri pe părul ud? Explicația? Tocmai pentru a avea coafuri mai stabile și mai rezistente la tot felul de factori perturbatori. De aceea, prima soluție este să le urmezi exemplul și, atunci când prognoza meteo te amenință cu ploaie, „să îți pregătești un coc strâns, fie la baza cefei, fie în vârful capului, în funcție de fizionomia proprie. Este un mod foarte frumos de a-ți pune în valoare trăsăturile. În general creează o imagine de onestitate și franchețe, la fel de recomandabile atât la locul de muncă cât și la o ieșire de seară.“, te sfătuiește Gabriel Ilie, stilist Londa Professional.
De asemenea, cozile împletite sunt o opțiune minunată - mai ales împletitura spic. Dacă faci două împletituri spic pornind de la mijlocul capului, vei putea purta deasupra și o pălărie sau un fes, pentru un look super-chic.
În schimb, dacă răbdarea nu e punctul tău forte și/sau îți lipsesc abilitățile pentru astfel de realizări, rămâne să te bazezi pe trendul ultimelor sezoane pe marile podiumuri de modă - wet look! Profită de trend, folosește produsele care accentuează acest aspect și axează-te pe o simplă coadă de cal. Pentru a obține acel aspect sleek și îngrijit pe care ți-l dorești, prinde bine toate șuvițele laterale. Poți folosi agrafe sau te poți ajuta de împletituri.
Ai părul creț? Ei bine, în acest caz știi deja că acest tip de păr nu poate fi prea bine disciplinat; de aceea, ar fi de preferat să renunți la aceste încercări și să păstrezi aspectul sauvage, folosind însă pe lungimi produse anti-frizz, pentru a păsta totuși controlul asupra părului.
O altă soluție salvatoare: O coadă de cal sau un coc, ambele prinse la ceafă, permit accesorizarea cu berete, șepci, pălării care stabilizează și ele coafura și creează un aspect chic & trendy ce te scoate din atmosfera gri a unei zi ploioase.
În cazul unui păr mediu, o opțiune valabilă poate fi o cordeluță-pieptene, care va păstra toate șuvițele la locul lor. Simplu, rapid și de efect!
Și nu uita: „Atunci când vrei să îți finisezi coafura, alege un fixativ ușor care dă elasticitate părului. Altfel spus, oferă părului un efect de lifting. E important să te îndrepți către un produs care asigură un efect de lifting și textură coafurii. Cu ajutorul unui astfel de produs, poți obține lookuri fashion și moderne,” punctează stilistul Londa Professional.
Fie ploaie, fie vânt, urmând aceste sfaturi...coafura ta (chiar) rezistă!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu