Se știe: atunci când o femeie vrea să schimbe ceva în viața ei, pornește de la păr. Întotdeauna sinonim cu independența, afirmarea de sine și chiar curajul, tăierea părului scurt este un gest de a te rupe de trecut, și de ce nu… de a fi în trend.
Trendul înseamnă nou, iar în modă noul înseamnă adesea reinventarea unui trend uitat.
Odată cu marele comeback al anilor 2000, tunsoarea Rachel din serialul Friends e din nou pe val. După Selena Gomez, mai multe influencere s-au lăsat seduse de versiunea 2022, numită „Brachel”. Mai departe, în 2023, această tunsoare este reinterpretată, sub formă de Butterfly Cut. „Este o versiune actualizată, cu un breton-draperie și trepte delimitate lejer la nivelul claviculei. Culoarea joacă și ea un rol important, pentru că putem crea un efect 3D prin suprapuneri de tonuri, umbre și reflexii”, explică Dudu Cumpăt, stilist Londa Professional.
Tot el adaugă că aceasta tunsoare ne permite să ne aranjăm cu ușurință părul acasă. „Uscăm părul în toate sensurile, apoi rulăm două-trei șuvițe în exterior, pentru a conferi părului volum”.
Cât despre Pixie, adeptele părului scurt vor avea numai de câștigat din revenirea acestui trend. Adoptată și revendicată de nume precum Zoë Kravitz, Florence Pugh, coafura pixie devine din ce în ce mai faimoasă. Acum nu mai e punk, rock și obraznică, deoarece în vara lui 2023, pixie se îndulcește și vorbește de pofta de viață, de energie, de naturalețe.
Tu cum ești? Adopți ușor schimbarea sau eziți să faci o schimbare de look? Recomandarea stilistului Londa Professional este să mizezi pe un mix de coafuri, pe o lungime intermediară. „Poți porni de la un bixie (mix între bob și pixie), apoi păstrăm puțină lungime la nivelul cefei, dar și la nivelul meșei din față, pentru ca apoi...surpriză: să dezvăluim chipul în toată splendoarea lui.”
Bretonul ascunde și revelează: draperie sau bottleneck?
„Cu bretonul potrivit, efectul wow este asigurat. Este o schimbare adevărată!“ este asigurarea dată de stilistul Londa Professional. În această vară, va fi o strânsă competiție între bretonul «bottleneck» («gât de sticlă») și «curtain bangs», bretonul gen draperie tipic anilor 1970, lăsat mai lung în lateral.
Grunge, „bed hair“ sau arta de a fi nepieptănată
Ultimele prezentări ale marilor case de modă sugerează un vânt de libertate și naturalețe care suflă peste coafurile elaborate ale ultimilor ani. O alură nepieptănată, aproape grunge sau ca și cum abia te-ai trezit din pat, cu un efect wet, de tipul <dimineața de după>, ca în anii 90.
Alege ce ți se potrivește!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu