Clinica BLESS, centrul medical dedicat viitoarelor mame care își doresc o abordare multidisciplinară în ceea ce privește monitorizarea sarcinii și nașterea, anunță lansarea oficială, mizând pe resursa umană de excepție și anume echipa medicală cu supraspecializare internațională, la Londra.
Condusă de Dr. Ana Maria Vayna, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist medicină materno-fetală și terapie fetală, doctor în științe medicale, echipa medicală de la Clinica BLESS este pregătită pentru monitorizarea sarcinilor și supervizarea nașterii propriu-zise, inclusiv în cazul sarcinilor cu risc și orice tip de patologie complexă asociată sarcinii, conform standardelor internaționale în domeniu. Toate cadrele medicale din echipa BLESS au urmat programul de formare al Fundației de Medicină Fetală de la Londra, coordonat de către Profesorul Kypros Nicolaides, unul dintre pionierii medicinei materno-fetale la nivel mondial.
Parteneriatul permanent dintre Clinica Bless și Fundația de Medicină Fetală de la Londra are două ramificații. În primul rând, în virtutea acestei afilieri interaționale, cazurile cu o complexitate crescută sunt discutate și analizate împreună cu specialiștii fundației din Marea Britanie și Profesorul Nicolaides. Iar în al doilea rând, Clinica BLESS pregătește organizarea unor cursuri de formare pentru cadrele medicale, în colaborare cu fundația britanică.
Sloganul clinicii – Luptăm pentru viață înainte de viață – nu este întâmplător ales, ci vizează misiunea acestui centru medical, și anume : identificarea pracoce a riscurilor asociate sarcinii și intervenția profilactică sau terapeutică, precum și abordarea multidisciplinară pentru îmbunătățirea prognosticului de sarcină dusă la bun sfârșit și finalizată cu o naștere reușită. De altfel, prioritare pentru Clinica BLESS sunt morfologiile de sarcină, monitorizarea sarcinilor cu risc și identificarea cazurilor ce necesită chirurgie fetală sau terapie fetală, pentru soluționarea promptă a acestora.
” De peste 15 ani ajut mamele să ducă sarcina la bun sfârșit și să nască copii sănătoși. Mentorul meu, profesorul Kypros Nicolaides, a revoluționat medicina materno-fetală și ne-a inspirat pe noi, cei care am lucrat împreună cu el, să luptăm cu toate mijloacele pentru viața viitorilor copii. Îmi doresc să fiu alături de viitoarele mame pe parcursul sarcinii, să le ajut în această călătorie unică, miraculoasă și extrem de provocatoare pentru fiecare femeie, prin dovezile științifice și metodele terapeutice pe care medicina materno-fetală ni le pune la dispoziție. Deși este o ramură relativ nouă a medicinei și a obstetricii, medicina materno-fetală a evoluat cu rapiditate ajutându-ne în prezent să luptăm pentru viață din momentul în care inima viitorului copil începe să bată, la aproximativ 20 de zile de la concepție. BLESS este o clinică așa cum am visat, în care urmărim fiecare sarcină conform unui program personalizat, interdisciplinar, cu grijă și atenție, bazându-ne pe standardele internaționale în domeniu.”, a punctat Dr. Ana Maria Vayna, medic primar obstetrică-ginecologie, specialist medicină materno-fetală și terapie fetală, doctor în științe medicale, Clinica BLESS.
Cu o investiție totală de 670.000 euro, Clinica BLESS asigură viitoarele mame că vor găsi atunci când pășesc în clinică nu doar o echipă medicală extrem de bine pregătită, caldă și empatică, ci și un spațiu primitor, cu cele mai noi dotări la capitolul echipamente medicale pentru investigații amănunțite de medicină materno-fetală. O treime din investiția inițială reprezentând-o aceste echipamente.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu