Călătorim împreună și strângem amintiri frumoase datorită aliatului nostru, PREVOMIT®!

 




Vara este atât de aproape și am început cu toții să planificăm concediile, city break-urile și excursiile prin țară. Pentru unii dintre părinți însă, fiecare deplasare cu mașina, autocarul sau chiar avionul este un motiv de îngrijorare atunci când copilul se confruntă cu răul de mișcare sau de altitudine.

Femeile însărcinate și copiii cu vârste între 3-12 ani sunt cei mai sensibili la răul de mișcare, dar fiecare dintre noi se poate confrunta cu această stare pe parcursul unei călătorii, dar nu numai. Mulți dintre noi nu știu că răul de mișcare poate apărea chiar și în timpul scufundărilor sau snorkeling-ului. Răul de mișcare se manifestă atunci când mișcarea resimțită de urechea internă este diferită de cea pe care o vizualizăm, însă în special în cazul copiilor, această stare apare uneori imediat ce autovehiculul s-a pus în mișcare, făcându-i foarte sensibili la orice fel de deplasare cu mașina. Cele mai frecvente simptome sunt starea generală de rău, greața, vărsăturile, paloarea feței, roșeața, transpirația, amețeala și anxietatea. Iar ele pot transforma o călătorie cu familia într-o situație neplăcută, pe care nu dorești să o retrăiești ori de câte ori pleci în vacanță. 

Din fericire, există o soluție cu ajutorul căreia nu va trebui să petreci vacanțele acasă: PREVOMIT®. Creat pentru copii cu vârsta de peste 3 ani, formula sa specială cu extract de ghimbir reduce disconfortul creat de răul de mișcare (de mare, de mașină, de mișcare de rotație) și de altitudine, prevenind stările de greață și vărsăturile. Pe lângă efectul său benefic, este și foarte ușor de administrat copiilor datorită modului de prezentare prietenos și apetisant. Pentru copii cu vârsta de peste 3 ani puteți opta pentru două variante și arome diferite, PREVOMIT® KIDS sub formă de acadele cu aromă de lămâie și PREVOMIT® JELEURI cu extract de ghimbir, vitamina C șiaromă de căpșuni. Pentru copii cu vârsta de peste 6 ani puteți alege și PREVOMIT® JUNIOR, comprimate filmate cu extract de ghimbir, vitamina C, vitamina B6 și vitamina B1. Extractul de ghimbir - principalul ingredient - este recunoscut pentru beneficiile pe care le are asupra sistemului nervos central și digestiv. Pentru a preveni stările de rău de mișcare, încercați PREVOMIT® și respectați de asemenea recomandările generale înainte și în timpul călătoriei, precum consumarea unor mese ușoare cu 24 de ore înainte de plecare, evitarea alimentelor bogate în grăsimi, hidratarea corespunzătoare pe parcursul călătoriei și menținerea unei poziții drepte, orientate către sensul de mers al mijlocului de transport. 

Alege PREVOMIT® și planifică alături de copii o vară fără rău de mișcare și călătorii fără griji!


Gama PREVOMIT® este disponibilă in farmacii.

CONVERSATION

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu