În sezonul rece, mai mult decât oricând, auzim din ce în ce mai des, cum tot mai mulți oameni, chiar foarte tineri, au probleme cu inflamarea articulațiilor. Aceste inflamații articulare debutează adesea relativ inofensiv, cu una sau mai multe articulații umflate, fără semnale vizibile imediat din partea persoanei afectate. Acesta este un prim semnal de alarmă al organismului!
Despre ce problemă de sănătate este vorba? Și ce
presupune?
Artrita,
căci despre ea este vorba, este o boală inflamatorie persistentă (cronică)
caracterizată prin durere și inflamație la nivelul articulațiilor cu
repercusiuni importante asupra mobilității și susținerii scheletului. Cele mai
severe forme de artrită pot deforma articulațiile, ducând la rigiditate și
mișcare afectată și limitând foarte mult capacitatea de a îndeplini chiar și
cele mai simple sarcini zilnice.
Important:
Artrita este o boală autoimună! Ce înseamnă acest lucru? Mai exact, boala
apare deoarece există o anumită alterare a sistemului imunitar. Artrita se
poate dezvolta la persoane de toate vârstele, chiar și la copii, iar de-a
lungul anilor, dacă nu este recunoscută și tratată corespunzător, inflamația
tinde să se agraveze.
De
altfel, nu este o coincidență faptul că este una dintre cele mai frecvente
tulburări din lume care, în diferitele sale forme, va afecta una din patru
persoane la un moment dat în viața lor. Prin urmare, poate afecta orice
persoană, indiferent de vârstă. Cu toate acestea, pacienții cei mai afectați au
vârste cuprinse între 30 și 60 de ani, dar boala poate fi întâlnită și la cei
mai tineri, așa cum am amintit mai sus. De fapt, în acest caz vorbim despre
poliartrită reumatoidă juvenilă.
Artrita
reumatoidă este doar unul dintre numeroasele tipuri de artrită: există peste
200 de tipuri de artrită și afecțiuni care derivă din acestea.
Un
nou studiu estimează că aproape 1 miliard de oameni vor trăi cu osteoartrită,
cea mai comună formă de artrită, până în 2050. În prezent, 15% dintre
persoanele cu vârsta de 30 de ani și peste suferă de osteoartrită.
Principalele simptome ale osteoartritei
Subiectul
care suferă de osteoartrită acuză, printre primele simptome, durerea și o
anumită limitare funcțională. Durerea articulară apare inițial în timpul
mișcării active sau pasive (în special după imobilitate prelungită sau la
trezire) și ulterior și în repaus.
În
principal, artrita afectează și mai ușor articulațiile mici, cele ale mâinilor
și picioarelor. Cele mai agresive forme pot deforma osul până la punctul de a
împiedica chiar și mișcările zilnice. Durerea apare mai ales în faza de repaus,
mai frecvent noaptea. În schimb, scade odată cu mișcarea. Un alt semn care nu
trebuie subestimat este rigiditatea matinală prelungită asociată cu impotență
funcțională, spasm muscular analgezic și șocuri articulare. De obicei, senzația
de rigiditate durează mai mult de 30 de minute. În stadiile târzii ale bolii,
apar deformări. Alte semne
caracteristice artritei: umflarea și roșeața articulației afectate. În
acest caz trebuie consultat un reumatolog.
Pe
scurt, „artrita se referă la un eveniment acut, de natură inflamatorie
(inflamația membranei sinoviale), survenit temporar, periodic, pe fondul uzurii
cartilajului. Acest lucru înseamnă că artroza este o afecțiune articulară
produsă fie din cauza unei anomalii proprii a cartilajului (artroza primară) –
situație rară - fie prin deteriorarea structurilor din vecinătatea cartilajului
(ligamente, tendoane, membrană sinoviala, os, vase, musculatură) care afectează
nutrirea și stabilitatea/congruența articulară.”, explică Dr. Fülöp Nagy
Jeremiás Cristina, medic specialist în reabilitare medicală, în cadrul Ensana Health Spa Hotels.
Te îngrijorează astfel de vești?
„Constatarea
(diagnosticarea) artritei nu este întotdeauna ușoară, afecțiunea poate fi inițial
dificil de recunoscut: poate începe lent și ușor sau poate apărea brusc, cu
dureri deosebit de severe. Cu toate acestea, este deosebit de important ca
pacientul să afle cât mai devreme posibil despre afecțiunea cu care se
confruntă, deoarece, deși în prezent nu există un tratament pentru artrită,
există numeroase tratamente disponibile care pot încetini evoluția artritei și
pot minimiza inflamația articulațiilor. Astfel de tratamente ajută la
prevenirea deteriorării articulațiilor. Tratamentele utilizate includ
medicamente (în principal analgezice, corticosteroizi), fizioterapie și
intervenție chirurgicală.”, punctează medicul specialist.
Unde și cum poți combate această boală?
Soluțiile
vin de la Sovata! Terapia spa cuprinde o gamă variată de tratamente și metode
care utilizează resurse naturale. Deși este adesea asociată cu relaxarea și
răsfățul, balneoterapia sau scăldatul în ape termale sau minerale este folosită
ca tratament neinvaziv pentru diverse boli reumatice. Aceasta este una dintre
cele mai vechi modalități de tratament încă recomandate, datorită beneficiilor
terapeutice ale apei, inclusiv reducerea edemului, ameliorarea durerii și
reducerea sarcinii asupra articulațiilor afectate de artrită. Balneoterapia
include băi de imersie cu apă obișnuită (de la robinet), ape minerale
medicinale (crenoterapie) și ape minerale artificiale cu adaos de gaze
dizolvate, substanțe chimice sau organice.
Tratamentele
termale, în special cele sulfuroase, pot reprezenta un sprijin semnificativ
pentru terapia medicală prin facilitarea unei încetiniri a evoluției bolii și a
unei regresii a durerii. De preferat să fie asociate cu un ciclu de balneokinetoterapie
(reabilitare în piscină cu apă termală, asistată de un fizioterapeut.
Studiile
anterioare au raportat că băile cu sulf reduc durerea, fermitatea și umflarea
articulațiilor, în special cele care rezultă din excreția crescută de sodiu în
urină. Balneoterapia poate stimula mecanismele diuretice din rinichi și poate
îmbunătăți mobilitatea articulațiilor și eficiența mersului. Într-un studiu
recent publicat în Scientific Reports, cercetătorii au evaluat beneficiile
pentru sănătate ale balneoterapiei asupra proprietăților reologice ale sângelui
pacienților cu osteoartrită.
„În
funcție tipul de artrită, pacientul va primi cel mai potrivit tratament. Urmărim
drept scop reducerea simptomelor și pe acela de a garanta pacientului cea mai
bună calitate posibilă a vieții. Totodată, bazinele cu apă hiperconcentrată
caldă extrasă din lacul Ursu reprezintă o metodă de tratament cu efect de
durată antialgic, antiinflamator și de creștere a mobilității articulare.
Pentru că... artrita NU este o consecință inevitabilă a înaintării în vârstă.
Artrita poate fi prevenită. Iar în baza de tratament Ensana, noi avem cele mai
bune soluții!”, conchide balneologul.
Astfel,
tratamentele balneo oferă ameliorarea durerii, reduc inflamația și îmbunătățesc
mobilitatea articulațiilor. Apa caldă și mineralele pot relaxa mușchii, pot
spori circulația și pot promova vindecarea.
Mișcarea în apă termală (balneokinetoterapie)
asociată cu un stil de viață corect va permite pacientului să limiteze progresul
procesului artritic.
În plus, un ciclu de terapie cu nămol repetat de două ori pe an, mai
ales dacă este asociat cu kinetobalneoterapie, încetinește evoluția procesului
artritic prin îmbunătățirea funcției articulare și ameliorarea durerii. De
fapt, vasodilatația locală, secundară aplicării nămolului termal pe o anumită
regiune a corpului, duce la un flux sanguin mai mare, care favorizează efectele
terapeutice tipice nămolului termal (acțiune antiinflamatoare, analgezică și
relaxantă musculară).
Suferi de artrită? Ia măsuri din timp
și evită toate neplăcerile acestei afecțiuni!
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu