Începând cu 1 noiembrie 2024, OPI dezlănțuie magia Sărbătorilor cu noua colecție în ediție limitată inspirată de evenimentul cinematografic Wicked . Filmul, creație Universal Pictures, va fi lansat în cinematografe începând cu 27 noiembrie: este o premieră care se anunță spectaculoasă și gata să definească o generație.
OPI x Wicked prezintă 12 nuanțe asortate în formula Nail Lacquer, precum și în noua formulă GelColor îmbunătățită cu OPI Intelli-Gel Technology™ și 9 nuanțe durabile Infinite Shine. Culorile și designul sunt inspirate de lumea colorată, bogată, magică, cuceritoare, imersivă din Wicked. Între efectele magice: o nuanță ce strălucește în întuneric, irizații, străluciri perlate, precum și nuanțe mate care vor da fiori de plăcere amatorilor de styling al unghiilor.
Bazat pe unul dintre cele mai iubite și mai longevive musicaluri din istoria Broadwayului, Wicked este povestea ne-spusă a vrăjitoarelor din Oz. În unul din rolurile principale o vedem pe Cynthia Erivo (multiplă laureată cu premii Emmy, Grammy și Tony pentru rolurile din Harriet și din versiunea Broadway pentru The Color Purple); ea este Elphaba, o tânără care a rămas mult timp neînțeleasă din cauza neobișnuitei culori verde a pielii ei și, care acum își va descoperi adevărata putere.
Celălalt rol principal îi revine Arianei Grande, superstar cu mai multe discuri de platină și premii Grammy: ea este Glinda, o tânără populară, dotată din plin cu privilegii și ambiție, care își va descoperi inima cea adevărată. În filmul Wicked, regizat de Jon M. Chu, mai joacă Michelle Yeoh, laureată cu Oscar, în rolul Madame Morrible și de asemenea Jonathan Bailey, starul din Bridgerton în rolul Fiyero, precum și Jeff Goldblum, care este însuși Vrăjitorul din Oz.
Designerul de make-up, păr și efecte prostetice al filmului, Frances Hannon, laureată cu Oscar, a folosit produse OPI pentru a crea unghiile încântătoare care pot fi văzute în film și care fac parte integrantă a imaginilor care definesc personajele Glinda, Elphaba, Madame Morrible etc. Aspectul unghiilor evoluează pe măsură ce și personajele din film evoluează.
“Scenografia și costumele generoase, destinele personajelor și nuanțele de verde găsite în natură au inspirat look-uri unice și fantastice pentru unghii,” explică Frances Hannon, Make-up, Hair and Prosthetics Designer al filmului Wicked și laureată a premiului Oscar®. ˝M-am dorit ca unghiile să ajute la istorisirea poveștilor personajelor, așa cum fac unghiile personajului Elphaba (Cynthia Erivo), care la începutul filmului sunt de la natură verzi, în calitate de extensii ale culorii pielii ei. Manichiura lui Elphaba progresează, ajungând la unghii mai lungi cu un look mai puternic și un nail art mai pronunțat, pe măsură ce ea își dezvoltă un simț mai pronunțat al sinelui și-și descoperă adevăratul potențial. Manichiura French a Glindei (Ariana Grande) este stilată, elegantă și atemporală, cu câteva decorațiuni de smarald menite să îi reflecte privilegiile și popularitatea.
Sunt de multă vreme fan OPI - pentru excepționala calitate și varietate a culorilor de lacuri. Mi-a plăcut să aplic straturi diferite de verde și să mă joc cu unghiile artificiale în timpul filmărilor. Abia aștept să văd cum multe din aceste lookuri capătă o viață nouă, pentru ca toată lumea să se bucure de ele,” continuă Hannon.
Paleta de culori pornește de la nuanțele perfecte de roz ale Glindei și ajunge la nuanțele de verde magice ale Elphabei, toate inspirate de lumea opulentă și vibrantă din Wicked. Avem de-a face cu un mix de nuanțe bonbon (Glinda the Good!, Head Shiztress, Yellow Brick Road, I'm the Wonderfullest). Apoi, nuanțele de albastru electric și sclipirile (Fiyero’s My Mani, OPI’m Phosphorescent!) au efect înviorător, în timp ce unduirile mistice ale nuanțelor întunecate oferă momentele de taină care ne inspiră (Deflying Gravity, Thrillifying!, Ozmopolitan). 12 din nuanțele noii colecții sunt în noua formulă GelColor cu OPI Intelli-Gel Technology™, care furnizează rezultate impecabile, cu o formulă revoluționară care-și reglează singură uniformitatea și păstrează un look profesional impecabil finisat până la trei săptămâni. Numele nuanțelor din colecție sunt la fel de electrizante ca și nuanțele însele, inspirate de film și personajele sale.
“OPI x Wicked a fost o adevărată colaborare care a început organic. Am început să lucrăm cu make-up artistul, scenograful și designerul de costume și am fost din ce în ce mai entuziasmați,” explică Suzi Weiss-Fischmann, co-fondatoare și Brand Ambassador OPI. “Pe platou am avut atât de multă inspirație și am transpus-o în numeroase efecte și culori, inspirate toate de această lume magică din Wicked. După ce au fost create nuanțele, am lucrat împreună cu Universal Pictures pentru a crea împreună nume bazate pe temele și personajele din film.”
„Am mers pe platou și am văzut OPI peste tot. Am reușit să văd cum unghiile erau o parte importantă a imaginii care definește personajul și am știut că noi, OPI și Wicked, putem face magie împreună” adaugă Jill Bartoshevich, Global Director of Color Equity la OPI. “Am luat cele cinci teme din film: găsirea puterii, egalitatea, integritatea, sororitatea și puterea de a înfrunta adversitatea și le-am interpretat prin culorile colecției. OPI’m Phosphorescent! este o nuanță care luminează în întuneric, în formula noastră de mare rezistență Infinite Shine. Acest verde irizant este foarte important în film. Cealaltă culoare-erou este Ga-Linda, rozul pal care definește personajul Glinda.”
Un cadou de Crăciun frumos: un duo pack cu nuanțele signature pentru Glinda și Elphaba, formula Nail Lacquer. Seturile Wicked sunt alcătuite special pentru fani: un set de 4 piese - mini OPI icons: Bubble Bath, Alpine Snow, Big Apple Red and Lincoln Park After Dark.
Găsiți noile produse OPI x Wicked începând cu luna noiembrie.
Noul GelColor care integrează tehnologia OPI exclusive Intelli-Gel oferă un plus de pigment și strălucire cu o formulă revoluționară care se auto-corectează și se păstrează impecabil pe unghii până la trei săptămâni. Formula originală Nail Lacquer este bogat texturată și pigmentată, pentru o aplicare uniformă, fără dâre inestetice, care durează până la 7 zile. Formula exclusivă Infinite Shine oferă un finisaj durabil asemănător gelului, dar se aplică la fel ca un lac tradițional și se îndepărtează fără a deteriora unghiile - se păstrează până la 11 zile. Unghiile artificiale cu aplicare rapidă xPRESS/ON press on nails oferă accesul instant la nuanțe de calitate profesională și nail art designs. Durează până la 14 zile.
Pentru mai multe informații, vizitați OPI.com. Urmăriți @OPI pe Instagram, Facebook, și TikTok, și găsiți brandul pe platforma X @OPI_PRODUCTS!
###
DESPRE OPI
În calitate de marca numărul unu profesională la nivel mondial, OPI se angajează să ofere o varietate nelimitată de culori și produse, măiestrie și tehnici de cea mai înaltă calitate, atât profesioniștilor, cât și începătorilor și chiar amatorilor pasionați. Cu formule excepționale, denumiri iconice și peste 200 de nuanțe, OPI îți este alături când pregătești o nuntă sau când vrei să îți deschizi propriul salon. Este și pentru când ceri o mărire de salariu, că nu degeaba are o nuanță care se numește Ask For A Raise și este cu tine și când faci o baie cu spumă, că nu degeaba are și nuanța Bubble Bath. Concentrându-se pe nuanțele incluzive, premiate și pe produse inovatoare, OPI dă utilizatorilor său puterea de a-și îmbrățișa sinele autentic.
OPI a fost co-fondat de Suzi Weiss-Fischmann în anii 1980. Cunoscută și sub numele de Prima Doamnă a Unghiilor, Suzi este un simbol, o legendă și un adevărat NAILblazer. Dragostea lui Suzi pentru culoare a schimbat modul în care ne exprimăm, pânâ în vârful unghiilor. „În anii ’80, OPI și-a propus să schimbe permanent mesajul unghiilor și să ofere fiecăruia o gamă largă de culori demne de puterea și potențialul propriu. Viziunea OPI a fost întotdeauna să te ajute să exprimi cine ești și cine vrei să fii.” -- Suzi
OPI se mândrește să fie partener al Proiectului Trevor, principala organizație de prevenire a sinuciderii și de intervenție în criză pentru tinerii LGBTQIA+. OPI ajută la pictarea unui viitor mai colorat prin încurajarea autoexprimării în toate formele. Contribuția anuală a OPI la Proiectul Trevor continuă să ofere servicii de criză gratuite și confidențiale 24/7 și să formeze un număr record de consilieri pentru a ajunge la cei peste 1,8 milioane de tineri LGBTQIA+ care se gândesc serios la sinucidere în fiecare an în SUA. Sprijinul OPI va merge, de asemenea, spre extinderea Programele inovatoare de advocacy, cercetare și educație ale Proiectului Trevor, precum și TrevorSpace, o comunitate globală online afirmativă pentru tinerii LGBTQIA+ cu vârste cuprinse între 13 și 24 de ani.
Lacul de unghii OPI este disponibil în peste 100 de țări. Împreună, să facem lumea un loc mai colorat. Pentru mai multe informații, vă rugăm să vizitați OPI.com. Urmărește @OPI și @OPI_professionals pe Instagram, @OPI pe TikTok și Facebook și @OPI_products pe Twitter. Aflați mai multe despre parteneriatul corporativ al OPI cu Proiectul Trevor, vizitând: https://www.thetrevorproject.org/corporate-partners/.
DESPRE WELLA COMPANY
Wella Company este una dintre cele mai importante companii de beauty din lume, compusă dintr-o familie de mărci emblematice precum Wella Professionals, Clairol, OPI, Nioxin și ghd. Cu 6.000 de angajați la nivel global, cu prezență în peste 100 de țări, Wella Company și mărcile sale permit consumatorilor să arate, să se simtă și să fie în sinele autentic. În calitate de inovatori în industria părului și unghiilor, Wella Company conferă oamenilor săi forța și mijloacele ca să încânte consumatorii, să inspire profesioniștii în frumusețe, să implice comunitățile și să ofere o creștere durabilă părților interesate. Mai multe informații despre compania Wella pot fi găsite aici: www.wellacompany.com.
Despre filmul Wicked produs de Universal Pictures
După ce timp de 20 de ani a fost unul dintre cele mai iubite și mai longevive musicaluri de pe scenă, Wicked face mult-așteptatul pas către marele ecran, sub forma unul eveniment cinematografic, anunțat drept spectaculos și definitoriu pentru o generație, care va debuta în sezonul Sărbătorilor 2024.
Regizat de reputatul Jon M. Chu (Crazy Rich Asians, In the Heights), Wicked este primul capitol dintre sărbătoare culturală imersivă care anunță două părți. Wicked Part Two este programat să ajungă în sălile de cinema în 26 noiembrie 2025.
Wicked este povestea ne-spusă a vrăjitoarelor din Oz. În unul din rolurile principale o vedem pe Cynthia Erivo (multiplă laureată cu premii Emmy, Grammy și Tony pentru rolurile din Harriet și din versiunea Broadway pentru The Color Purple); ea este Elphaba, o tânără care a rămas mult timp neînțeleasă din cauza neobișnuitei ei pieli verzi și care acum își va descoperi adevărata putere. Celălalt rol principal îi revine Arianei Grande, superstar cu mai multe discuri de platină și premii Grammy: ea este Glinda, o tânără populară, dotată din plin cu privilegii și ambiție, care își va descoperi inima cea adevărată.
Cele două se întâlnesc, studente fiind la aceeași facultate numită Shiz University din ținutul fantastic Oz; între ele se naște o prietenie care părea improbabilă, dar se dovedește profundă. În urma întâlnirii pe care amândouă o vor avea cu Vrăjitorul din Oz, prietenia lor ajunge la o răscruce, iar viețile lor pornesc pe căi separate. Dorința nesecată a Glindei pentru popularitate o face să fie sedusă de putere, în timp ce decizia Elphabei de a-și rămâne fidelă ei însăși și celor din jur va avea consecințe neașteptate și șocante asupra viitorului ei. După aventuri extraordinare în Oz, cele două își vor împlini destinele în calitate de Glinda cea Bună (Glinda the Good) și de Vrăjitoarea cea Rea a Vestului (the Wicked Witch of the West).
În filmul Wicked, regizat de Jon M. Chu, mai joacă Michelle Yeoh, laureată cu Oscar, în rolul lui Madame Morrible, maiestuoasa directoare a Shiz University; Jonathan Bailey (starul din Bridgerton și Fellow Travelers) în rolul Fiyero, un prinț nonșalant și rebel, Ethan Slater (starul din montarea de pe Broadway a Spongebob Squarepants, dar și din Fosse/Verdon, nominalizat la premiul Tony) în rolul Bob, un student altruist din Munchkin; Marissa Bode la debutul ei într-un film artistic în rolul lui Nessarose, sora favorită a Elphabei; precum și pop culture icon-ul Jeff Goldblum, care este însuși Vrăjitorul din Oz.
Printre personaje sunt și Pfannee și ShenShen, doi compatrioți conspiratori al Glindei, jucați de Bowen Yang (Saturday Night Live), nominalizat la Emmy, și Bronwyn James (Harlots); un personaj nou creat special pentru film și jucat de Keala Settle (The Greatest Showman), nominalizată la Tony. Vocea doctorului Dillamond va fi Peter Dinklage (Game of Thrones), deținător a patru premii Emmy.
Producătorii filmului Wicked sunt Marc Platt (La La Land, The Little Mermaid), ale cărui filme, emisiuni TV și producții de scenă au însumat nu mai puțin de 46 nominalizări la Oscar® , 58 nominalizări la Emmy și 36 nominalizări la Tony, și David Stone (Kimberly Akimbo, Next to Normal), multiplu câștigător al premiilor Tony . Cei doi producători au realizat împreună și musicalul de scenă blockbuster Wicked . Producători executivi sunt David Nicksay, Stephen Schwartz și Jared LeBoff.
Bazat pe romanul bestseller al lui Gregory Maguire, Wicked este adaptat pentru ecran de scenaristul producției de scenă, Winnie Holzman și de Stephen Schwartz, legendarul compozitor de muzică și versuri laureat cu Grammy și Oscar® . Musicalul de pe scena Broadway este produs de Universal Stage Productions, Marc Platt, the Araca Group, Jon B. Platt și David Stone.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu