"Nu poți opri muzica, nu poți opri sufletul…”
Connect-R a încins atmosfera la Laminor Winter Wonderland, acolo unde îndrăgitul artist a cântat pentru 1500 de oameni care au dansat și fredonat împreună cu el toate melodiile celebre.
Artistul s-a simțit extraordinar pe scenă și se bucură de fiecare
dată când fanii săi cântă la unison cu ei.
Concertul a fost un adevărat succes iar Connect-R a postat câteva
filmulețe pe TikTok cu atmosfera de sărbătoare și cu toată lumea în
delir, care chiar și iarna cântă din răsputeri “Vara nu dorm”, “Rita”, “Lasă-mă
să te ating” și toate hiturile semnate Connect-R. Totodată, vedeta a transmis
și un “Mesaj pentru acel radio! Nu puteți să opriți muzica!”, cu “trimitere” la
ceea ce s-a întâmplat pe 2 decembrie, atunci când Connect-R a fost interzis de
KISS FM să apară pe scena unui concert caritabil din distribuția căruia făcea
parte pe motiv că ar avea preferințe și apartenențe politice.
Artistul a declarat în repetate rânduri că este apolitic și în
urmă cu câteva zile a lansat piesa “Razna”, un adevărat manifest despre
timpurile pe care le trăim.
“Au încercat să evidențieze un boicot și o teamă, ca să zic așa,
oamenii să nu mai vorbească, dar nu au reușit nici pe departe pentru că la două
zile distanță am avut concert la Laminorului unde au fost peste 1500 de
persoane. Nu poți opri muzica, nu poți opri calitatea și nu poți opri sufletul.
Un artist nu se poate împiedica de o știre falsă sau nu poate să
fie oprit atâta timp cât oamenii își arată iubirea și aprecierea față de acel
artist”, spune Connect-R care își duce menirea și dragostea pentru muzică mai
departe.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu