Gabriella Nastas e pusă pe treabă. Frumoasa artistă care e din ce în ce mai sexy lansează azi, de Valentine’s Day, piesa “Unde Pleci, Mai Stai”, în colaborare cu Balkanik Party și MusicLover. S-ar putea spune că este anul ei pentru că iubita lui Kamara l-a început în forță.
Gabriella Nastas e foarte activă din punct de vedere muzical și
lansează piese din ce în ce mai des. Azi a venit rândul melodiei “Unde Pleci,
Mai Stai” să fie ascultată într-o zi mai specială
în care invitațiile sunt și mai siropoase pentru că totul este…roz și plin de
iubire.
“Pentru că suntem în luna
dragostei și totul este plin de iubire, se simte, așa, în atmosfera, iar pentru
mine, dragostea nu are o limbă prin care să se exprime, dragostea se simte, la
nivel emoțional, la nivel energetic, am zis că Valentine’s Day e o zi potrivită
că să lansez piesa “Unde
Pleci, Mai Stai”. Demo-ul piesei l-am primit de la
Ovidiu Junghiatu (Park Place) și Andy Robert (Any1) și în
momentul în care am auzit prima variant a piesei m-a luat nostalgia. Am o
povestioară foarte interesantă încă din liceu. În textul piesei
există un moment în care eu mă adresez iubitului în limba franceză. În liceu
aveam o profesoară foarte frumoasă de limba franceză care ne spunea să învățăm
limba franceză pentru că nu se știe niciodată unde ne duce viața și poate
ajungem să ne îndrăgostim de un francez. Eu i-am spus că știu deja ceva în
franceză: “Voulez vous coucher avec moi?”. Nu a știut exact cum să reacționeze
dar de atunci de câte ori intram în clasă mă făceam remarcată prin această
expresie. Așa că “Unde
Pleci, Mai Stai” este o piesă superbă,
dansantă, are tot ce îi trebuie”, mărturisește Gabriella Nastas despre nouă ei
melodie pe care o oferă în dar tuturor de Ziua Îndrăgostiților.
Va petrece
acasă, cu iubitul, de Valentine’s Day
Gabriella Nastas și Kamara
se iubesc de câțiva ani iar la sfârșitul lui 2024, artistul de la AlbNegru a
cerut-o din nou în căsătorie. Cei doi se iubesc oricum și fără zi speciale și
sărbători dedicate dragostei. Anul acesta vor bifa Valentine’s Day dar de la ei
de acasă deoarece Kamara a suferit o mică intervenție chirurgicală.
“Cred că vom petrece acasă
Ziua Îndrăgostiților, liniștiți, în sânul micii noastre familii, deoarece Kama
a avut o intervenție la nivelul ochilor, a făcut o blefaroplastie, necesară de
altfel, și având în vedere că recuperarea durează până la două
săptămâni, fiind și foarte aproape data de 14, poate nu se va simți neapărat
atât de ok ca să ieșim în oraș sau să conducă el mașina așa că vom petrece
împreună, acasă, o să facem ceva super drăguț. Noi îndrăgostiți suntem oricum
în fiecare zi, nu e nevoie de o zi specială să ne arătăm dragostea”, a mai
punctat Gabriella Nastas.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu