Tineco, unul din liderii globali pe piața de aspiratoare verticale, este prezent din această primăvară în România cu gama sa de produse premium. Astfel, consumatorii români vor putea alege din gama variată de modele, cu funcție de aspirare și spălare.
Aspiratoarele Tineco integrează
funcții inovatoare și garantează o curățenie impecabilă, atribute care au
transformat brandul în lider de piață în categoria sa, în majoritatea țărilor în
care este prezent, din America Centrală, Asia și Europa.
„Suntem încântați să aducem inovația și
tehnologia de vârf Tineco pe piața din România. Ne propunem să oferim
consumatorilor români soluții inteligente pentru curățenie, care să le
îmbunătățească semnificativ experiența zilnică și să le economisească timp
prețios. Astfel, curățenia nu mai trebuie să reprezinte o presiune, ci un gest
firesc, din grija pentru cei dragi, așa cum încercăm să subliniem prin
intermediul campaniei de lansare”, a declarat Ling Leng, CEO Tineco.
Toată gama de aspiratoare cu spălare Tineco este
disponibilă pe plan local, printre care se numără vârful de gamă, Tineco Floor
One S9 Artist Premium, precum și cele mai vândute produse precum Tineco Floor
One S7 Steam Plus, Tineco Floor One S5 Extreme, Tineco Floor One S5 Combo Plus
și Tineco Pure One A50S, Tineco Pure One Station 5, Tineco Floor One S6 Flash
Dry Pet.
Tineco
Floor One S9 Artist Premium
Modelul
Tineco Floor One S9 Artist Premium este, așa cum îî spune numele, o capodoperă
a inovației în curățenie, dar și a designului de produs.
Lansat
la nivel internațional la CES 2025, cel mai
remarcabil produs al companiei a fost recompensat cu trei premii – din partea
renumitelor publicații de tehnologie și inovație SlashGear, Android Authority
și Reviewed, pentru inovațiile aduse pe segmentul său. Astfel, Tineco Floor One
S9 Artist Premium livrează o performanță excepțională, asigurând întreținerea
practică și eficientă a locuinței prin aspirare și spălare concomitent.
Echipat cu
tehnologia 360° SmoothDrive, vârful de gamă Tineco reduce efortul de manevrare
cu 50% datorită mișcării flexibile stânga-dreapta și a designului său pivotant
la 90°, care ajustează viteza roților din stânga și dreapta în timp real. În
plus, transmiterea semnalelor către cipul AI permite adaptarea inteligentă a
mișcărilor, asigurând împingere lină înainte, tracțiune ușoară înapoi și
direcționare fără efort.
Tehnologia HyperStrech oferă posbilitatea dispozitivului
de a se întinde orizontal la 180°. În această poziție măsoară doar 12.85 cm
înălțime, ceea ce îi
permite să ajungă cu ușurință sub mobilier pentru a elimina eficient praful
ascuns.
Produsul
dispune și de tehnologia Dual-Block Anti-Tangle, care gestionează eficient atât
părul de animale, cât și părul uman – cele două lamele de
curățare ale periei, una tip pieptene și cealaltă netedă, captează părul pentru
a preveni formarea de blocaje, iar apoi înlătură eficient apa murdară și părul
de pe peria dispozitivului, asigurând o curățenie impecabilă.
În plus,
sistemul Flashdry de autocurățare îmbunătățește eficiența curățării prin
utilizarea aerului fierbinte la 85°C, care încălzește apa curată, dizolvând
petele din conducte și din peria rotativă, pentru un proces de autocurățare mai
profund și mai eficient.
Nu în ultimul rând, S9 Artist complementează
vizual orice interior modern, datorită designului său rafinat și a finisajelor
premium. Cu un strat superior realizat din cristal, pentru un
aspect premium și o rezistență sporită la zgârieturi, acest model este potrivit
în casele cu copii mici sau animale de companie. Iar display-ul 3D oferă
semnale intuitive despre statusul dispozitivului: albastru – mod curățare
ușoară/ stare curat, roșu – mod curățare intensă, verde – stare încărcare.
Modelul Floor One S9 Artist se bucură de o perioadă de
funcționare de 50 minute (în poziția orizontală), permițând astfel curățarea
întregii locuințe cu o singură încărcare. Vârful de gamă al brandului funcționează fără
cablu și, în plus, datorită designului ergonomic și a poziționării butonului de
pornire în partea superioară a mânerului, permite controlul cu degetul mare de
la aceeași mână cu care utilizatorul manevrează dispozitivul, chiar în timpul
utilizării.
Tineco
Floor One S7 Steam Plus
Modelul Tineco Floor One S7 Steam Plus se numără printre cele mai bine vândute
produse ale mărcii. Acesta curăță și dezinfectează eficient, eliminând 99,99%
dintre bacterii mulțumită tehnologiei sale HyperSteam. Dispozitivul beneficiază, de asemenea,
de auto-curățare cu abur pentru a asigura o igienă sporită și a elimina și
posibilitatea dezvolterii de mirosuri neplăcute și de bacterii în interiorul
componentelor sale. Nu în ultimul rând, Tineco Floor One S7 Steam Plus are un
capăt mobil cu rotire laterală, oferind acces facil și în cele mai dificil de
ajuns spații și asigură o uscare rapidă, fără urme de apă, după încheierea
folosirii.
Tineco Pure One Station 5
Tineco Pure One Station 5 este unul dintre cele mai apreciate produse din gama
Tineco de către utilizatorii internaționali. Acesta asigură o experiență de
aspirare eficientă și facilă datorită puterii sale de aspirare de 175W și a
tehnologiei Tineco Pure Cyclone, dar și a celorlalte caracteristici precum iLoop
Smart Sensor, prin intermediul căreia ajustează puterea de aspirare auomat, a tehnologia
ZeroTangle, care utilizează o perie specială cu fante pentru o aspirare fără
blocaje și a sistemului cu 5 stadii de filtrare.
Despre Tineco
Fondată în 1998,
compania Tineco a lansat primul aspirator inteligent din lume în 2019. Astăzi,
brandul s-a transformat într-un lider global în domeniul electrocasnicelor
inteligente pentru casă, cu produse în categoriile îngrijire a pardoselilor,
bucătărie și îngrijire personală. Tineco își menține angajamentul față de
viziunea sa de a face viața mai ușoară prin tehnologii inteligente și prin
dezvoltarea în permanență de noi dispozitive.
Cu peste 14
milioane de utilizatori la nivel global, în piețe cheie precum America de Nord,
Europa și Asia, Tineco continuă să se concentreze pe inovație și produse de
înaltă calitate. De la aspiratoare inteligente la sisteme avansate de curățenie
de ultimă generație, Tineco rămâne un brand de referință în industrie.
Pentru mai multe informații vă
rugăm să vizitați https://www.tineco.com și să urmăriți în social
media https://www.instagram.com/tineco.romania/ și https://www.tiktok.com/@tinecoromania.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu